Interviu in Metropolis Iasi
On July 21, 2007 in Festivalul Tanabata
Despre Japonia, la… Iaşi
• de vorbă cu Irina Roibu, preşedinta Asociaţiei Româno-Japoneze Himawari din Iaşi
— Asociaţia Româno-Japoneză Himawari a organizat în acest an două manifestări care se doresc a fi doar un preambul pentru ce va urma…
— Da. Deşi asociaţia noastră a luat fiinţă la începutul acestui an şi sîntem încă “mici”, planurile noastre se întind pe o durată lungă şi sînt ambiţioase. Sîntem 25 de împătimiţi de ceea ce înseamnă şi este legat de cultura niponă, avem idei multe şi bune şi sperăm ca lumea să continue să fie la fel de interesată ca pînă acum. În Iaşi, nu mai există o asociaţie ca cea a noastră şi, din cîte ştiu eu, nici în Moldova, astfel că avem toate şansele să atragem atenţia asupra noastră.
— Vorbiţi-ne despre cele două manifestări care au avut deja loc.
— Prima a avut loc în luna mai şi s-a denumit “Ora de japoneză“. A fost organizată de Cercul de limbă japoneză de la Palatul Copiilor, împreună cu asociaţia noastră, cu JICA (Japan International Cooperation Agency) şi Casa de Cultură “Mihai Ursachi”. Programul a conţinut imagini din Japonia, prezentate de profesoara Kayo Watanabe, scrierea în limba japoneză şi onomatopeele specifice, elemente de anime, o prezentare de program software pentru scriere în limbă japoneză, poveşti, cîntece şi dansuri japoneze. Au venit şi elevi de la Liceul “V. Alecsandri”, de clasa a V-a şi a IX-a. Următoarea manifestare a avut loc în iunie, la Grădina Botanică şi s-a intitulat Festivalul Tanabata. Acest festivalul japonez, care este un fel de Valentine’s day sau Dragobete, a fost o premieră pentru Iaşi, şi a conţinut dansuri şi porturi tradiţionale japoneze, muzică tradiţională niponă, expoziţii de bonsai şi origami.
— Cît de receptivi au fost ieşenii?
— Foarte receptivi! Mai ales la festival. Au venit mulţi curioşi, multă lume care dorea să vadă cum se serveşte ceaiul în Japonia, cum se dansează, cum arată un kimono autentic… Aşteptăm cu nerăbdare să organizăm şi la anul un astfel de festival.
— De ce credeţi că au fost atît de entuziasmaţi?
— În Iaşi, sînt foarte puţine locuri unde poţi lua contact cu civilizaţia şi cultura niponă, care este atît de diferită de cea europeană şi, implicit, românească. La Palatul Culturii se organizează cursuri de limbă japoneză, însă şi acestea se termină la toamnă, cînd profesorii, angajaţi de Ambasada Japoniei la Bucureşti, pleacă înapoi, acasă. De aici mi-a şi venit ideea de a înfiinţa această asociaţie. M-am gîndit că dacă Palatul Copiilor poate rămîne fără profesori şi, implicit, fără cursuri de japoneză, noi am putea continua munca lor într-un fel sau altul.
— Aţi intrat în vacanţă?
— Nu. Chiar zilele trecute am avut o şedinţă în care am discutat cu ceilalţi membri ai asociaţiei despre două proiecte pe care vrem să le punem la punct pentru sfîrşitul acestei luni. Primul se referă la un film de prezentare a animeurilor, celebrele desene animate japoneze, iar al doilea este o scurtă prelegere despre influenţele japoneze în muzică, pictură, literatură, în arte în general. Planurile pentru viitorul mai îndepărtat sînt legate de apariţia unei cărţi despre cultura niponă.
— Cunoaşteţi limba japoneză?
— Da, am făcut la Palatul Copiilor cinci ani de cursuri. Anul acesta am şi predat la Liceul “Vasile Alecsandri” limba japoneză.
— Se fac astfel de cursuri la liceele ieşene?
— Doar la “Alecsandri”, dar şi acolo a fost o încercare, un experiment care s-a derulat pe perioada ultimului semestru din anul şcolar trecut şi doar pentru clasele a V-a şi a IX-a. Nu ştiu dacă va continua, însă, dacă-i întrebaţi pe copii, ei sigur vor dori. Au fost foarte ambiţioşi, au învăţat, au dorit să cunoască tot mai multe lucruri despre Japonia, să scrie, să vorbească, să cînte. A fost o experienţă interesantă şi pentru mine, care nu mai predasem niciodată, şi pentru ei, care nu auziseră pînă atunci vorbindu-se limba.
— Ce v-a atras spre studierea acestei limbi?
— Iniţial, curiozitatea de a afla ceva nou despre o ţară mult prea îndepărtată şi diferită de România şi mult prea puţin cunoscută aici. Apoi, m-am îndrăgostit de tot ce înseamnă Japonia şi am devenit avidă de tot ce este legat de ea. Îmi doresc ca Asociaţia Himawari să poată promova cît mai multe proiecte legate de Japonia. Pentru mine personal, vreau să aprofundez limba şi sper ca într-o zi să văd cu proprii ochi Japonia, nu doar să mi-o imaginez, aşa cum fac acum…
— Cît de dificil este să înveţi japoneza?
— Depinde de cel care vrea să o înveţe. Dacă are talent şi îşi doreşte cu adevărat să poată vorbi bine, într-un an o poate învăţa destul pentru a putea conversa cu un nativ într-un mod elegant. Este totuşi foarte adevărat că este dificilă, iar dacă vorbim şi despre scriere, devine o limbă cu reale dificultăţi.
— Cum vi s-ar părea ideea de a învăţa în facultăţi limba japoneză?
— Au existat proiecte de acest gen la Universitatea “Al.I.Cuza”, însă au rămas în acest stadiu incipient. Noi avem în plan să aducem profesori specialişti, care să iniţieze ore de limbă japoneză.
Cristina Pălăduţă
http://www.metropol-is.ro/Cultura.htm
